Copywriting – Texte creative și cool pentru o promovare eficientă

Know-how | 17.02.2021
8 minute de lectură

Dacă traduci literal cuvântul copywriting, probabil că primele gânduri care îți vor veni în minte sunt: cine, ce text copiază și, mai ales, de ce îl copiază și nu-l scrie singur?
 

Deși se numește așa, cuvântul provine dintr-un vechi cuvânt din limba franceză, care, la vremea aceea, transmitea, pur și simplu, ideea de scriere. Așadar, nimeni nu copiază nimic! 

Copywriting-ul înseamnă mult mai mult astăzi – este o modalitate creativă de promovare a unui business, prin intermediul căreia un brand poate deveni mai vizibil pe piața de profil. Scrierea textelor este activitatea de bază, însă, pentru a ajunge la rezultatul dorit, este nevoie de documentare, perspectivă, fler și o pasiune pentru a mânui condeiul (sau tastatura), cu scopul de a obține materiale cât mai faine și mai eficiente. 

Un specialist copywriter te poate sprijini în evoluția afacerii tale, creând un liant între firmă și potențialii tăi clienți – această punte este construită cu ajutorul cuvintelor, dar și ținând cont de câteva mici secrete și tehnici utile.

Cuprins:

1. Copywriting creativ pentru firme din România 

2. Ce înseamnă copywriter?

1. Copywriting creativ pentru firme din România

Acest fenomen a început să capete amploare și pe piața din România, iar businessurile apelează cu încredere la astfel de strategii creative, care pot contribui pozitiv la dezvoltarea afacerii lor. Chiar dacă, în primă fază, copywriting-ul poate părea o negură greu de pătruns și de înțeles, de fapt, totul este foarte simplu – dacă textele sunt scrise într-o manieră friendly, promovarea va fi mai eficientă și mai aproape de fiecare potențial client.

Poveștile și ideile sunt cele care pot influența și, mai ales, convinge un om – cu siguranță citești, în fiecare zi, tot felul de articole care îți influențează felul de a gândi sau care te învață ceva nou. Cu ajutorul lor descoperi multiple informații noi – fiecare text poate deveni o enciclopedie, un tonomat, o mașină cu înghețată sau un magazin plin cu lucruri cool. De aceea, textele scrise nu trebuie să fie tehnice și plictisitoare, ci pline de imaginație, pentru a putea crea o mică lume care pune în valoare un produs sau un serviciu. 

Practic, copywriting-ul este ca o tablă de șah – trebuie să ai în vedere o multitudine de aspecte, fiindcă, altfel, rezultatul nu va fi cel așteptat. Un copywriter este un jucător, cuvintele sunt piesele, iar apoi urmează partea cu adevărat creativă – deschidere, rocadă, gambit și, în final, șah mat. Așadar, dacă ai o companie pe care vrei să o faci să fie mai vizibilă, trebuie să ai în vedere și astfel de metode ingenioase, ideale pentru o publicitate eficace. 

Cere sfatul unei echipe profesioniste și vezi în ce fel te pot ajuta copywriterii pentru crearea unui conținut de calitate. Stai liniștit, nu trebuie să cauți prea departe – noi avem experiență, suntem creativi, plini de imaginație, super inventivi, avem strategii bine puse la punct și...în rest, păstrăm misterul. Crezi că nu ți se potrivește o astfel de abordare? Iată câteva categorii de businessuri care apelează deja la servicii de copywriting:

  • Instituții financiare;
  • Companii farmaceutice;
  • Organizații non-profit;
  • Restaurante și cafenele;
  • Producători alimentari;
  • Furnizori de servicii (service-uri auto, saloane de coafură, săli de fitness);
  • Cabinete stomatologice și medicale;
  • Corporații și multinaționale;
  • Magazine fizice și online.

Așadar, copywriting-ul poate fi folosit oriunde este nevoie de promovare, indiferent de numărul de persoane care fac parte din respectiva firmă și indiferent de domeniul de activitate.

În România, un copywriter poate fi freelancer sau angajat și câștigă în funcție de cât conținut face. Acest lucru înseamnă că fiecare tip de organizare are diferite reguli de colaborare, ce pot fi discutate cu firma care solicită serviciile de copywriting. 

Așadar, nu există o definiție clară și concisă a acestei activități – nici măcar copywriter-ul n-ar ști să dea exact o definiție fără să fie ajutat de un brief. Acest material de căpătâi îl scoate pe copywriter din ceață zi de zi și îi dă direcțiile de care are nevoie să se pună pe treabă!

2. Ce înseamnă copywriter?

Copywriting-ul are o istorie amplă. Încă de la apariția primelor materiale publicitare, a existat cineva care a compus textele ce urmau a fi imprimate pe hârtie. 

Dacă, în primă fază, vânzătorii se bazau pe ceea ce spuneau, cu scopul de a-și vinde produsele, odată cu inventarea tiparului și a presei, textele au devenit metode prin care distanțele au putut fi înlăturate, iar informația a putut ajunge, într-o perioadă foarte scurtă, la o mulțime de oameni. 

În societatea contemporană, copywriting-ul este prezent peste tot – atât în reviste sau ziare, cât și pe bannere, reclame, panouri, social media, bloguri sau site-uri web. Această metodă este folosită de numeroase businessuri mici, medii sau mari, care vor să capete amploare și, bineînțeles, notorietate. 

Fie că este o companie mare sau un retail, fie că este un brand la început de drum, o astfel de promovare este integrată în perspectivele de extindere, deoarece este foarte eficientă – poate fi văzută de către mulți oameni, iar elaborarea textelor permite tot felul de abordări creative, care să dea o notă unică și originală modului în care este prezentat produsul. 

Copywriter-ul scrie texte care au ca scop promovarea unor servicii sau produse. Astfel, prin crearea de conținut scris, un business poate deveni mai cunoscut și poate avea mai mult reach pe piața fizică, pe motoarele de căutare sau pe site-urile web. 

Un copywriter poate scrie textul unor reclame, oferte, blog-uri sau alte exemple de materiale publicitare – el are rolul de a scrie un articol, câteva rânduri sau chiar o poveste care să determine cât mai mulți oameni să citească respectivul text și, apoi, să devină clienți. Această metodă se completează, deseori, cu alte tehnici de SEO, design, content marketing sau publicitate, cu ajutorul cărora nivelul de eficiență poate crește.

Ce elemente trebuie să aibă în vedere un copywriter?
  • Produsul sau serviciul pentru care scrie conținut

Înainte de a elabora orice formă de text promoțional, este important să se țină cont de toate caracteristicile produsului/serviciului și ale brandului cu pricina. Acest lucru este esențial, fiindcă reprezintă un factor util în procesul de găsire a unei direcții potrivite din punct de vedere informațional. 

Așadar, pentru a putea introduce produsul într-o anumită temă, copywriter-ul trebuie, mai întâi, să cunoască însușirile și specificitățile lui, pentru a putea, mai apoi, să construiască ceva în jurul lor. Cei care dețin o companie și își creează propriul content, cu siguranță își cunosc gama de produse, însă, un copywriter colaborator trebuie să acorde timp acestei cercetări folositoare. 

În ambele situații, este recomandat să se alcătuiască o schiță inițială, pe baza căreia să se structureze toate lucrurile care vor fi introduse în text.

  • Cuvintele-cheie

În funcție de cerințele companiei sau a sursei pentru care scrie, copywriter-ul trebuie să țină cont de o serie de cuvinte-cheie, pentru ca textul să fie eficace din punct de vedere SEO (Search Engine Optimization). Scopul acestor procedee este acela de a situa respectivul material cât mai sus în rezultatele afișate de motoarele de căutare, astfel încât reach-ul să fie obținut în mod organic, prin cât mai multe accesări. 

  • Buyer persona / Grupul-țintă

Un produs are succes doar dacă este apreciat de cât mai mulți clienți. De aceea, înainte de a elabora orice material, copywriter-ul trebuie să știe cui i se adresează produsul și care sunt caracteristicile respectivului grup. Astfel, el își va putea personaliza textul, în așa fel încât să fie accesibil, interpretat și înțeles de către cei care pot beneficia de pe urma lui. 

În funcție de acest factor, abordarea poate fi diferită, atât la nivel de limbaj, cât și la nivel de temă. Acest lucru este important, pentru că fiecare tip de client are așteptările, dorințele și nevoile sale, care trebuie satisfăcute concret, mergând pe același șablon. 

Astfel de diferențe vor ajuta în modelarea textelor scrise, în așa fel încât informația necesară să ajungă exact unde trebuie, într-un mod direcționat și, mai ales, precis și eficace. 

Orice copywriter are responsabilitatea de a se documenta pe diferite forumuri și bloguri, pentru a vedea în ce zonă se situează potențialii clienți și care ar fi preferințele lor. Însă, în cazul în care există deja un brief  sau un sondaj făcut, care îi va pune la dispoziție toate aceste detalii, lucrurile sunt mai simple, iar munca de cercetare nu este la fel de amplă.

  • Titlul și structura articolului

Titlul este un element extrem de puternic, care are capacitatea de a atrage sau de a îndepărta potențialul client. De aceea, un copywriter trebuie să creeze titluri ingenioase, care să convingă utilizatorul să dea click pentru a afla mai multe informații despre acel subiect. 

Indiferent că este vorba despre un articol de blog, o reclamă, o descriere a unui produs sau o postare pe social media, acest factor trebuie îndeplinit la cele mai înalte standarde – astfel, crește posibilitatea ca cititorul să consume respectivul material și, în consecință, să fie mai aproape de a achiziționa produsul sau serviciul promovat prin intermediul acelui text. 

De asemenea, subtitlurile pot părea secundare, însă și ele sunt elemente importante care pot menține sau distrage atenția cititorului. Așadar, orice material trebuie structurat într-o manieră atractivă, care să determine clientul să parcurgă tot textul scris și, prin extensie, să descopere toate posibilitățile și exemplele de produse care-i pot satisface nelămuririle sau nevoile. 

Cele mai eficiente titluri și subtitluri sunt cele unice, specifice, care rezumă, în câteva cuvinte, toate ideile din interiorul textului.

  • Conținutul

Textul în sine trebuie să fie accesibil, ușor de înțeles și, mai ales, simplu de parcurs. Astfel, informația trebuie organizată într-o manieră bine pusă la punct, care să ofere detaliile esențiale despre respectivul produs, fără a plictisi cititorul. 

Conținutul trebuie să fie creativ, abordat cu imaginație și, în același timp, trebuie să îndeplinească toate cerințele tehnice. Însă, cel mai important este ca materialul să ofere soluții la diverse probleme, să expună idei și fapte, dar, mai ales, să trateze subiectul într-un mod original, special și ieșit din comun.

Însă, pentru a se crea un conținut de calitate, care să aibă efectul scontat, este esențial ca fiecare copywriter să afle mai multe despre produsul sau serviciul pe care vrea să-l promoveze. De regulă, se utilizează o serie de tehnici și secrete utile, pentru documentarea necesară înainte de a scrie un material:

  • Se elaborează o scurtă descriere, care să cuprindă toate funcțiile și aspectele tehnice ale produsului.
  • Se cercetează cu atenție misiunea brandului și caracteristicile pe care pune preț acesta – ele se pot dovedi a fi extrem de valoroase, mai ales dacă este vorba despre o tehnologie brevetată, o inovație în domeniu sau un înalt standard de calitate.
  • Se caută o serie de detalii care fac respectivul produs să fie unic, original sau aparte – dacă toate informațiile sunt identificate complet, ele vor putea fi, mai apoi, folosite într-o manieră eficientă.
  • Se ține cont de beneficiile oferite – fie că este vorba despre o ofertă de preț, fie că produsul are anumite însușiri care pot contribui pozitiv la schimbarea unei situații neplăcute, toate aceste lucruri trebuie scrise în textul de promovare.
  • Se valorifică orice context în care produsul în cauză reprezintă o soluție la o problemă – de regulă, oamenii sunt în căutare de soluții și își îndreaptă atenția rapid către ceea ce îi poate ajuta în acest sens.
  • Se studiază alte materiale care tratează același subiect, pentru a nu crea conținut similar.
  • Se ține cont de destinația materialului și, în funcție de acest lucru, se ajustează lungimea sa.

Totuși, pentru ca aceste inițiative să aibă efect maxim, ele trebuie completate de alte tipuri de strategii de marketing, care să contribuie la crearea unui ansamblu coerent pentru o promovare eficientă. 

Așadar, dacă ai un business pe care vrei să-l faci cunoscut, trebuie să iei lucrurile pas cu pas și să te gândești ce trebuie făcut, din mai multe perspective. Poți cerceta diferite tipuri de proiecte pentru a vedea care sunt segmentele unde trebuie alcătuite diverse categorii de materiale. 

Un astfel de proces poate fi laborios și, cu siguranță, poate fi o provocare, dacă nu știi de unde să pornești. De aceea, este recomandat să contactezi o echipă formată din specialiști care te pot ajuta să dezvolți campanii, concepte și modalități prin care să-ți propulsezi afacerea la un nivel superior.

În concluzie, copywriting-ul este o parte esențială a publicității – se găsește peste tot, atât în mediul online, cât și în cel offline. Mesajele și cuvintele au un efect considerabil asupra oamenilor, dacă sunt puse în pagină într-un mod original și aparte. Prin urmare, businessul tău poate avea de câștigat de pe urma acestor tehnici creative, dacă alegi o echipă de copywriteri talentați, care să-ți pună în evidență produsele și serviciile pe care vrei să le promovezi!

Surse foto: Pixabay.com 

 
Vrei să lucrăm împreună?

Contactează-ne